Românii au un farmec aparte în toate. Dacă ceva merge bine, inventăm o zicătoare. Dacă merge prost, vecinul e de vină, că ți-a urat să-ți moară capra. Dacă nu-ți merge nici bine, dar nici rău, înseamnă că toată lumea a înțeles ce înseamnă cu adevărat "ce ție nu-ți place, altuia nu-i face". Pe dracu.
Dar pentru că tot de tradiții ține și ca nou-născutul să aibă două prenume, din care cel puțin unul de sfânt, de preferabil moștenit de la nași, ori ales după grelele strângeri de burtă ale acestora, iată-mă felicitată de Sfântul Andrei, deci mulțam tuturor.
Dar m-am întrebat de ceva ani de unde vine urarea "să trăiești cu numele". Adică, dacă mor, ar trebui să te bântui?
De ce să trăiesc doar cu numele și nu cu sufletul? De ce să nu trăiesc cu bărbatul care-mi place? De ce să nu trăiesc cu cine, când și cât vreau, și tu mă-ndemni să trăiesc doar cu numele?
Știu, veșnic răzvrătită mi-s, dar eu trăiesc pe cont propriu, numele mi-e indiferent. Atipic e mai interesant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?