A doua șansă

Nu, nu ești a doua opțiune pentru nimeni. Nu trebuie să fii!   

Nu, nu ești o alegere din comoditate, cum nu ești nici un premiu de consolare. 

Tu ești tu. Mereu tu. Cu calități și defecte, cu râs puternic sau plâns suspinat, tu trebuie să fii autentică. 

Tu ești ceea ce cineva și-a dorit cu adevărat, nu "mai bine decât nimic". 

Uneori te retragi pentru că vrei să te mai gândești. Uneori te retragi tocmai pentru că te-ai gândit. 

Și nu, nu mai tânjești după lacrimi reci, ți-au ajuns! Nu mai suspini după o îmbrățișare, acum răspunzi cu zâmbet. Nici nu îți mai lipsește acea privire caldă, acum îți este indiferentă! 

Ți-ai șters din suflet suferința și-acum radiezi. Ai înțeles importanța lucrurilor care contează pentru tine și chiar dacă nu-s mereu în favoarea ta, le-ai acceptat. Ai iertat și ți-ai eliberat teama. 

Ți-a fost frică să nu greșești și te-ai temut de viață. Acum ești gata să-ți asumi greșeli. Acum viața are alt sens, o vezi prin alți ochi. 

Și dacă n-a știut pe cine să aleagă, să nu te aleagă pe tine, nu trebuie să vrei să fii o șansa din multe altele! 

MamaFest de Paște

Pentru că iubim frumosul, pentru că iubim hand-made-ul, pentru că vrem să oferim lucruri minunate dragilor noștri, mergem între 31 martie-1 aprilie, la Tomis Mall, etajul 3, să ne delectăm la Mamafest. 
 
 Dați sfoară-n țară, să nu rateze nimeni minunea!

Bunică-mea și parentingul, baba și mitraliera. Oare?

Știu că nu va citi niciodată postarea asta. 

Nu are Facebook, nu are Instragram, adresă de e-mail. Nu are nici măcar smartphone, nu primește notificări, nu are agendă organizată. Cu toate astea, niciodată nu uită zilele de naștere, onomasticile și evenimentele importante pentru noi. Ne sună să ne colinde, să ne audă, să ne dojenească, să ne spună cât de dor îi e și cât de mult ne iubește. 

Ea este bunica mea. 

Dac-ar fi cunoscut-o, doctorul Rudolf Dreikurs (ăla de-a scris "Cum să crești copii fericiți"), ar fi avut un izvor de inspirație. 

În ultima perioadă, am tot citit diferite cărți despre parenting. În mare parte aceeași Mărie, uneori puțin photoshopată. 

M-am regăsit și-am regăsit-o pe mamaia în multe situații. Nu are studii superioare și nici nu-i vreo somitate. Ei îi veneau natural, n-avea nevoie de îndrumări. Cu certitudine nu s-a gândit că va crește copii frustrați. A avut mereu curaj să spună "nu", deși erau destul de rare momentele de acest fel. Acționa cu sufletul, cu mintea și c-o dragoste pe care acum o conștientizez și mai mult. Alteori, acționa și cu câte-o spumieră cu care mă alerga, pentru că-mi plăcea enorm s-o tachinez, s-o enervez. Cu siguranță n-a fost perfect, dar în ochii mei așa părea. 

Ce tantrumuri, ce pusee...habar n-avea de ele și cred că nici acum nu știe dacă o întrebi. Le-a depășit cu zâmbetul pe buze, poate cu lacrimi, cu poveștile pe care mi le spunea de zeci de ori fără să strâmbe din nas, cu încurajări sincere atunci când eșuam. 

Mereu avea timp, timp pentru noi, pentru musafiri, pentru gospodărie, pentru joacă, pentru tot. N-a mai fost în depresie, deși n-avea nici lux și nici tehnologie. N-am auzit-o nici măcar o dată că nu mai poate. 

Cu siguranță uneori exagerăm cu perfecționismul ăsta modern. Cu siguranță avem deprinderi bune cu care am pornit în viață, deprinderi ce ne-au fost insuflate cu drag și stoicism. Cu siguranță putem îmbunătăți viziuni. Cu siguranță ar trebui să ne mai întoarcem privirea și către perioada în care noi am crescut, nu toate metodele de atunci sunt depășite...