Se afișează postările cu eticheta bunici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bunici. Afișați toate postările

vineri, 5 ianuarie 2018

Bunică-mea și parentingul, baba și mitraliera. Oare?


Știu că nu va citi niciodată postarea asta. 
Nu are Facebook, nu are Instragram, adresă de e-mail. Nu are nici măcar smartphone, nu primește notificări, nu are agendă organizată. Cu toate astea, niciodată nu uită zilele de naștere, onomasticile și evenimentele importante pentru noi. Ne sună să ne colinde, să ne audă, să ne dojenească, să ne spună cât de dor îi e și cât de mult ne iubește. 
Ea este bunica mea. 

Dac-ar fi cunoscut-o, doctorul Rudolf Dreikurs (ăla de-a scris "Cum să crești copii fericiți"), ar fi avut un izvor de inspirație. 
În ultima perioadă, am tot citit diferite cărți despre parenting. În mare parte aceeași Mărie, uneori puțin photoshopată. 
M-am regăsit și-am regăsit-o pe mamaia în multe situații. Nu are studii superioare și nici nu-i vreo somitate. Ei îi veneau natural, n-avea nevoie de îndrumări. Cu certitudine nu s-a gândit că va crește copii frustrați. A avut mereu curaj să spună "nu", deși erau destul de rare momentele de acest fel. Acționa cu sufletul, cu mintea și c-o dragoste pe care acum o conștientizez și mai mult. Alteori, acționa și cu câte-o spumieră cu care mă alerga, pentru că-mi plăcea enorm s-o tachinez, s-o enervez. Cu siguranță n-a fost perfect, dar în ochii mei așa părea. 
Ce tantrumuri, ce pusee...habar n-avea de ele și cred că nici acum nu știe dacă o întrebi. Le-a depășit cu zâmbetul pe buze, poate cu lacrimi, cu poveștile pe care mi le spunea de zeci de ori fără să strâmbe din nas, cu încurajări sincere atunci când eșuam. 
Mereu avea timp, timp pentru noi, pentru musafiri, pentru gospodărie, pentru joacă, pentru tot. N-a mai fost în depresie, deși n-avea nici lux și nici tehnologie. N-am auzit-o nici măcar o dată că nu mai poate. 
Cu siguranță uneori exagerăm cu perfecționismul ăsta modern. Cu siguranță avem deprinderi bune cu care am pornit în viață, deprinderi ce ne-au fost insuflate cu drag și stoicism. Cu siguranță putem îmbunătăți viziuni. Cu siguranță ar trebui să ne mai întoarcem privirea și către perioada în care noi am crescut, nu toate metodele de atunci sunt depășite... 

luni, 27 noiembrie 2017

Spune-le celor dragi că îi iubești. Inimioarele trimise pe whatsapp nu au nicio valoare

Ne-am ultra-tehnologizat, în orice domeniu primează aparatura. O fi bine sau nu, rămâne de văzut.  
Din păcate însă, relațiile interumane s-au degradat. Petreci mult timp on-line, indiferent dacă îți citești sutele de mailuri, verifici noutățile de pe rețelele de socializare sau porți vreo discuție rapidă pe WhatsApp. Ești în goană după like-uri, în loc să alergi pentru o îmbrățișare. 

Ești mereu într-un du-te-vino haotic între serviciu, copii, cumpărături, treburi casnice. Îți întâlnești din ce în ce mai rar familia sau prietenii pentru că timpul ți-e limitat. În cel mai fericit caz, îi vizitezi rapid pentru că mereu apare și altceva de făcut.  
Nu ți-ai mai ținut mama în brațe așa cum o făceai altădată și nu pentru că te-ai maturizat, așa s-a schimbat societatea. Te grăbești. Ți-ai repezit copilul pentru că ești afundat de grijile de la serviciu,  ești stresat de plata facturilor, de dorința de a-i oferi un viitor mai bun, care, ce să vezi, se-ntoarce împotriva ta. Pierzi momente prețioase. Cu prietenii bei rapid o cafea și-apoi îți continui mișcarea browniană. Bunicii sunt ultimii cu care ai avea posibilitate să discuți...ei n-au nici WhatsApp și nici Facebook, dar știu mereu când e ziua ta, deși nu le-ai mai trecut pragul de mult. Și nu ți-au dat ignore. 
Oprește-te!  
Spune-le celor dragi cât de mult îi iubești. Spune-i familiei că-i mulțumești pentru omul care astăzi ai devenit. Spune-le prietenilor că îi apreciezi pentru toate momentele când ți-au fost alături necondiționat. Ridică-ți fruntea din neliniștile ce te apasă și-aruncă un ochi către cei  pentru care contezi. Recunoștința face bine la suflet și la minte. Inimioarele trimise pe WhatsApp nu au nicio valoare.  

luni, 12 decembrie 2016

Puterea banalului bună ziua, te rog, mulțumesc

 Dacă mă întrebi care-i scopul unor postări, recitește subtitlul: relaxare, refulare, pasiune. 


 Țin neapărat să reamintesc faptul că mare parte a vieții mi-am petrecut-o la bunici, unde m-am și format, parțial, ca om. La sat, să nu saluți babele/fetele/băieții/gâștele de pe șanț era o lipsă crasă de bun-simț și erai aproape de a te muștrului popa-n biserică, duminica. Era cumva la rang de păcat.
Să nu spui te rog sau mulțumesc n-arăta că ești de la țară, în sens peiorativ, ci că așa te-a educat mamițică-ta, deși e posibil ca ea să nu fi avut nici o vină.  
 Probabil știi că lucrurile deprinse în copilărie sunt cel mai greu de schimbat. Așadar, dacă mereu a trebuit să fiu atentă la bună ziua, la te rog și mulțumesc, e clar că voi pune foarte mare accent pe asta, pentru că le cer și le ofer. 
 E inutil să îmi impui lucruri, e clar că nu voi face. Roagă-mă și sunt în stare de orice sacrificiu ca să-ți fie bine. Nu te costă absolut nimic. Admite că și tu gândești la fel, nu te vede nimeni.
 N-o scoți la capăt cu mine dacă nu ai capacitatea de a spune un banal te rog. Nu am nici o obligație față de tine, însă voi face lucruri cu drag dacă spui cuvintele magice, ba chiar mă voi simți mândră că ți-am fost de folos. Altfel, e posibil să nu dau doi bani.
 Evită să le folosești și-ți voi reproșa o viață. E ca atunci când am dreptate, și tu vrei să mă pui într-o lumină proastă: voi face tot ce-mi stă în puteri că să-ți arăt că ai greșit. 
 Pentru mine, bună ziua îmi descuie sufletul, iar te rog e un pansament pe inimă. Deja mulțumescul de după lupte cruciale e mană cerească. 
 Înainte de a pretinde chestii de la cel de lângă tine, învață să-l citești printre rânduri. Cu unii, poate rezolvi cu scandal, însă la mine, comunul te rog deschide uși. Pam, pam.