Spune-le celor dragi că îi iubești. Inimioarele trimise pe whatsapp nu au nicio valoare

Ne-am ultra-tehnologizat, în orice domeniu primează aparatura. O fi bine sau nu, rămâne de văzut.  

Din păcate însă, relațiile interumane s-au degradat. Petreci mult timp on-line, indiferent dacă îți citești sutele de mailuri, verifici noutățile de pe rețelele de socializare sau porți vreo discuție rapidă pe WhatsApp. Ești în goană după like-uri, în loc să alergi pentru o îmbrățișare. 

Ești mereu într-un du-te-vino haotic între serviciu, copii, cumpărături, treburi casnice. Îți întâlnești din ce în ce mai rar familia sau prietenii pentru că timpul ți-e limitat. În cel mai fericit caz, îi vizitezi rapid pentru că mereu apare și altceva de făcut.  

Nu ți-ai mai ținut mama în brațe așa cum o făceai altădată și nu pentru că te-ai maturizat, așa s-a schimbat societatea. Te grăbești. Ți-ai repezit copilul pentru că ești afundat de grijile de la serviciu,  ești stresat de plata facturilor, de dorința de a-i oferi un viitor mai bun, care, ce să vezi, se-ntoarce împotriva ta. Pierzi momente prețioase. Cu prietenii bei rapid o cafea și-apoi îți continui mișcarea browniană. Bunicii sunt ultimii cu care ai avea posibilitate să discuți...ei n-au nici WhatsApp și nici Facebook, dar știu mereu când e ziua ta, deși nu le-ai mai trecut pragul de mult. Și nu ți-au dat ignore. 

Oprește-te!  

Spune-le celor dragi cât de mult îi iubești. Spune-i familiei că-i mulțumești pentru omul care astăzi ai devenit. Spune-le prietenilor că îi apreciezi pentru toate momentele când ți-au fost alături necondiționat. Ridică-ți fruntea din neliniștile ce te apasă și-aruncă un ochi către cei  pentru care contezi. Recunoștința face bine la suflet și la minte. Inimioarele trimise pe WhatsApp nu au nicio valoare.  

Am să te țin în brațe o viață-ntreagă și încă o secundă!

Am așteptat cu-atâta drag fiecare secundă până să te pot strânge în brațe și te-am visat și te-am dorit și mi te-am imaginat și te-am mângâiat zilnic în cele aproape nouă luni ale călătoriei noastre. 

Plânsul tău de bun-venit a fost cel mai frumos sunet pe care l-am auzit, iar pentru zâmbetul tău aș renunța oricând la mine. 

Pe noul nostru  drum am pornit încrezătoare. Am învățat rapid că pot renunța ușor la plăcerile mele, la curățenia obsesivă, la conversații lungi, la lenevit. Acum sunt într-o mișcare continuă, mereu în alertă. Am renunțat la fondul de ten pentru o cremă împotrivă eritemului, la parfumul meu pentru mirosul tău de lapte, la băi spumante pentru băița ta din fiecare seară, la cocktailuri pentru biberoane. Și nu regret!

Oboseala mi-e cel mai aprig dușman. Uneori ea m-adoarme cu capul pe pătuțul tău ori, în cel mai bun caz, cu tine-n brațe. Da, știu, mi-s judecată adesea, nu cred în "s-a învățat în brațe", cred doar că vrei să știi că-ți sunt alături. Și sunt. Îmi cântă inima de bucurie când doar la mine-n brațe îți găsești alinarea! 

Un scâncet sau o foială și-am apărut lângă tine. Nu vreau să te simți singură ori izolată și mi-aș dori să știi cât de mult te iubesc. Iubesc să te țin în brațe, te-aș ține-n brațe o viață-ntreagă și încă o secundă! 

Bătrânele fete de azi

Nu dom'le. Nu mai vrem să ne căsătorim înainte de majorat, cu un El ales de părinții care insistă inutil c-o nuntă aranjată. 

Nu mai vrem stereotipuri, vrem să decidem singure drumul vieții, să bem liniștite un pahar de vin la bar, trăgând pătimaș dintr-o țigară. 

Nu mai vrem să-nvârtim non-stop în oale ca să ținem lângă noi ursitul cu farfuria plină. 

Mai vrem carieră, plimbări, liniște sufletească și, în general, vrem apreciere. Cu toate astea, ne place de moarte portretul reușit al familiei noastre, pentru care am face orice. 

Însă, cu tot modernismul cotidian, lumea se schimbă și întâlnim din ce în ce mai des fetele bătrâne. 

Ce-s alea? 

Păi... 

Sunt acele fete care te vor pe tine, dragule. N-o vor pe mamițica ta, vreo mătușă ori vreo altă dictatoare cu voce pițigăiată. 

Sunt fetele care-și doresc un bărbat care să știe ce vrea, nu un mitocan de primă clasă. 

Sunt fetele cu pretenții, care însă ar lăsa în urmă toată lumea dacă ești capabil să le înmoi inima pietrificată. 

Sunt fetele rănite-n suflet de-un arivist grăbit. 

Sunt fetele care adorm plângând în lenjeria rece. 

Fetele bătrâne-s niște iele. 

Sunt fetele ce lasă impresia unui egoism extrem, pentru că vor totul pentru ele. Poate că merită, poate nu... 

Sunt fetele ce vor să facă din sofisticat un paravan. Sunt sclifositele pe umărul cărora poți plânge. 

Sunt mândrele trecute de 30 de ani care încă nu s-au decis încotro își vor călăuzi pașii. E timp.

Iubitelor, dar vă rog să țineți minte o treabă: fetele bătrâne nu-s la fel de interesante ca burlacul tânăr! 

Cine ești tu?

 Te-ascunzi în spatele unei măști mereu reinventate pentru că ți-e frică să nu fii judecat.Ți-e frică să nu fii înțeles greșit. Ți-e frică să nu fii rănit și să nu rănești. Ți-e frică să spui adevărul, pentru că adevărul doare, și-atunci, ai învățat să minți frumos, iar idioții adoră asta. Îți reprimi sentimente și înghiți lacrimi amare. Zâmbești timid deși ai plânge în hohote. Iubești și visezi.

 Ești plin de patimă și de dorința de a trăi cu toți în voie bună, ori singuratic, tu și sufletul tău. Ești tu alături de oameni lângă care nu-ți dai seama când orele trec alergând, ori alături de oameni de lângă care ai vrea să plecicat mai repede.

 Ești gură-spartă lângă cei în care ți-ai pus încrederea, ori inhibat lângă necunoscuți. Ești tot tu, agale, la un pahar de vin, și uneori pe fugă, de parc-ai fi la maraton.

 Ești duminica în pijamale la televizor, ori îmbrăcat scorțos la evenimente pompoase. Ești trup și suflet pentru cin' ți-e drag. Ești iluzia a ceea ce vrei să pari. Ești schimbarea de mâine și trecutul de ieri. Ești oftatul ce-ți tulbură inima. Ești lumină, libertate, emoție. Ești relaxare. Ești film și muzică, acord și dezacord.

 Ești tratate de psihologie, amintiri și viața trăită. Ești tu lângă oamenii pe care-i prețuiești.