Eu, femeia

Eu, femeia, sunt plămădită din coasta ta, și-s atât de-adânc prezentă în sufletul tău... 

Eu, femeia, sunt eșecul sau realizarea ta, suișul și coborâșul vieții tale. 

Eu, femeia, sunt înger și demon, zâmbet și lacrimi în tabloul în care mă zugrăvești. 

Eu, femeia, sunt joacă și seriozitate, banalitate și certitudine când viața mi-o impune. 

Eu, femeia, sunt voință și neputință, brațe deschise ori spate-ntrors. Tu ești responsabil. 

Eu, femeia, sunt alint și ceartă, dragoste și dispreț, dorință carnală ori indiferență dureroasă. 

Eu, femeia, sunt tot ce ți-ai putea dori în nopțile triste ori în zilele senine. 

Sunt totul sau nimic, sunt întuneric și lumină atunci când simt că meriți.  

Cine ești tu?

 Te-ascunzi în spatele unei măști mereu reinventate pentru că ți-e frică să nu fii judecat.Ți-e frică să nu fii înțeles greșit. Ți-e frică să nu fii rănit și să nu rănești. Ți-e frică să spui adevărul, pentru că adevărul doare, și-atunci, ai învățat să minți frumos, iar idioții adoră asta. Îți reprimi sentimente și înghiți lacrimi amare. Zâmbești timid deși ai plânge în hohote. Iubești și visezi.

 Ești plin de patimă și de dorința de a trăi cu toți în voie bună, ori singuratic, tu și sufletul tău. Ești tu alături de oameni lângă care nu-ți dai seama când orele trec alergând, ori alături de oameni de lângă care ai vrea să plecicat mai repede.

 Ești gură-spartă lângă cei în care ți-ai pus încrederea, ori inhibat lângă necunoscuți. Ești tot tu, agale, la un pahar de vin, și uneori pe fugă, de parc-ai fi la maraton.

 Ești duminica în pijamale la televizor, ori îmbrăcat scorțos la evenimente pompoase. Ești trup și suflet pentru cin' ți-e drag. Ești iluzia a ceea ce vrei să pari. Ești schimbarea de mâine și trecutul de ieri. Ești oftatul ce-ți tulbură inima. Ești lumină, libertate, emoție. Ești relaxare. Ești film și muzică, acord și dezacord.

 Ești tratate de psihologie, amintiri și viața trăită. Ești tu lângă oamenii pe care-i prețuiești.

Ce spun eu și ce înțelegi tu

Ooo, câte sunt de spus pe tema asta! Și o să-ncep cu o poveste adevărată: 

O tipă merge la benzinărie să alimenteze mașina cu benzină în valoare de 20 de lei. Benzinarul, amabil, întreabă "de 95 sau de 98?" Tipa: "de 20" și au jonglat așa, întrebare-răspuns, până când fata

și-a dat seama că benzinarul se referea la cifra octanică, și nu la sumă. 😄

  

 Ne plângem mereu că spunem lucruri, iar cel de lângă noi înțelege taman pe dos. Te-asiguri că a înțeles cu un "daaa?" și realizezi curând că răspunsul era clar "nu". Ți-ai răcit gura degeaba. 

 De la banalele glume pe care le spui (poate cu haz) și nu-ți sunt înțelese, fiind nevoit să reiei, până la contracte prin care oamenii își pun pielea în joc, vorbele nu au același sens pentru toți. Din punct de vedere fonetic sau pur și simplu din neatenție, oamenii nu înțeleg ce vrei să spui, ori efectiv, nu vor s-o facă, pentru ca stiu ei mai bine.  

 Te enervezi, reiei, te calmezi, boscorodești mărunt în barbă și accepți că suntem diferiți. Apoi te detașezi, pentru că te obișnuiești să tot explici, te autoeduci ca să nu faci vreun accident vascular, și dai piept cu omul. Omul...care ar trebui să înțeleagă, mai ales dacă îi vorbești în acceași limbă, e atât de neatent și atât de surprinzător! Rămâi uimit când un animal reacționează mai bine decât umanul... Trist dar adevărat. Ajungi acasă și te-ntrebi, printre treburi gospodărești, dacă nu cumva greșești undeva, dacă nu cumva nu te exprimi destul de clar și de concis, dacă nu cumva ai tu o problemă de percepție ori exprimare. 

 Femeile n-au limbaj comun cu bărbații, ele explică, cer, pretind, ei aprobă și-o țin pe-a lor. Rămâi cu dezamăgirea că ai avut așteptări pe care deși le-ai comunicat, pentru nimeni n-a contat. 

 Profesorii spun ceva, elevii înțeleg altceva, pentru că "două" rimează cu "nouă", și neatenția e regina cursurilor. 

 Părinții nu se-nțeleg cu odraslele și viceversa, clientul nu se-nțelege cu vânzătorul, și uite-așa a apărut marketingul, care reușește să te facă înțelegi că ce-a vrut el să spună, e ceea ce-ai înțeles tu. 

 

Trebuia să

 Trebuia să e noul dicton modern ce-a devenit o obligativitate cruntă pentru cel căruia îi este adresat. Trebuie, trebuie, atât de imperativ și foarte rar întrebăm dacă se poate. Îți sună atât de cunoscut și-l folosești mai des decât îți imaginezi. Trebuia să ai, trebuia să faci, si niciodată nu mă interesează dacă vrei. Tu trebuie.

 Trebuia să fii atent, trebuia să mănânci, trebuia să înveți, trebuia să ai diplomă, trebuia să ai loc de muncă, trebuia să te căsătorești, trebuia să ai un copil, și multe alte trebuia să-uri. Și toate astea trebuia să le faci tu, la timpul potrivit. 

 Ești cumva constrâns de societate să trebuiască să faci ceva, Altfel, nu ești în rândul lumii.  

 Pasiunea pentru lucrul făcut din suflet este tot mai estompată de impunere.  

 Dar este oare pasiunea o greșeală? 

 Pune pasiune în ceea ce faci și vei aborda mult mai lejer enervantul "trebuia să". Lasă pasiunea să-ți conducă sufletul și mintea, apoi vei fi mult mai detașat.  

 Cu siguranță, dacă te-ai asculta, te-ai înțelege. Ai înțelege că-ți poți modela viața așa cum ar trebui, și nu cum trebuie. Ai înțelege că greșeala te formează și te ajută să te dezvolți ca om. Trebuie să fii responsabil doar de ceea ce simți și doar de acțiunile tale. 

 Incearcă să-ți fii un bun prieten, să-ți fii un dușman corect, să-ți fii mama și tatăl pe care ți-l dorești, apoi vei folosi mai rar acel "trebuia să" pe care-l detești. Îl vei transforma în "ar trebui să" ori "ar fi bine să"...