Turist la mare

Mijlocul verii, căldură mare, mon cher! 

Ești turist, ești în concediu la mare, te relaxezi și ai vrea să rămâi cu o amintire plăcută. Să știi că și noi, băștinașii de pe litoral, am vrea să ne încărcăm cu pozitivitate în puținele zile în care avem privilegiul acesta, pentru că tu, drag turist, ești în vacanță, noi...la muncă. Muncim și ne organizăm pentru a-ți face sejurul plăcut.  

Dar de ce ai pus gând rău imaginii noastre vizuale? 

De ce te-ncântă să faci mormane de semințele plajă, în care-ți bagi mândru rămășițele porumbului fiert? De ce zâmbești tâmp când îngropi ambalajele în nisip? De ce ești mai viteaz când lași în urma ta chiștoace de țigări fumegânde? Ce te face să te simți mai mamă când, în loc să-ți duci copilul la toaletă, îl îndemni la desfătare pe plajă ori în apă? Și mai ales, de ce îți place să umbli în slip pe stradă, în restaurante, în magazine, în bănci sau farmacii, arătându-ți burta gelatinoasă și trupul plin de păr, când, drag turist, la tine în oraș n-ai ieși din casă până nu-ți pedepsești consoarta cu o ședință aprigă de călcat? 

La fel ca tine, drag turist, și noi, cei care suntem obligați să împărțim stațiunea cu tine, am vrea s-avem parte de decența de care suntem siguri că poți da dovadă atunci când parcurgi drumul casă-plajă-casă. Iar dacă mama natură n-a fost atât de mărinimoasă cu tine și ți-a dat și celulită și sâni tip șosete, îți explic eu, draga mea: scoate-i din ciorbă, nu e deloc trendy! 

Deunăzi am auzit un domn ce-și îneca amarul în vorbe, mergând singur pe stradă si spunând resemnat: "românii sunt civilizați doar afară". Oare? 

Despre sfaturi, în general

Sfaturi despre viață, despre comportament, despre alimentație, despre copii, despre manageri, despre legi, politică, medicină, educație, frumusețe etc, în toate suntem experți, le oferim ușor și le digerăm greu. 

Dintotdeauna, oamenii au simțit nevoia preocupării față de celălalt. Din invidie, din grandoare, din compasiune, din dragoste, din orice alt sentiment, omul a simțit nevoia de a da sfaturi gratuit, oricui, oricând. Unii le numesc pompos "feed-back". 

Dăm sfaturi ușor și le acceptăm cu mare dificultate, uneori iritați, debusolați, dezamăgiți.  

Ne dăm cu părerea despre orice, indiferent de cât de bine stăpânim domeniul ori situația, pe principiul "las' că știu eu mai bine". Nu, nu știi, sau, în cel mai bun caz, știi pentru tine, nu și pentru celălalt. 

Încercăm cumva să vorbim de sus, experiența noastră (poate inexistentă) ne dă un aer de măreție și ne simțim lezați când interlocutorul nostru, agasat de opiniile uneori transformate în săgeți veninoase, strâmbă din nas. 

De cele mai multe ori, nu întrebăm dacă putem fi de folos cu un sfat, ci ne trezim în vâltoarea gurii deschise înainte de vreme. Folosim des "am pățit eu, am avut eu, am auzit eu" dar nu analizăm o clipă perspectiva celuilalt. Suntem purtați de val și ne agățăm instinctiv de acel "trebuie" imperativ, ori de trăirile de mult apuse, care poate s-au potrivit odată, de-a lungul vieții noastre, sau despre care am auzit pe alții c-ar da randament. 

Nu renunțăm la a ne da cu părerea într-un mod uneori arogant, iar acest lucru nu ține neapărat de educație, ci mai ales de natură umană. Sau o fi din dorința de a nu părea indiferenți? 

Factorul Fred de provincie

 Pentru cei care lucrează în vânzări, "Factorul Fred" e una din cărțile ce stau la baza autoeducării. Recomand cu încredere și celorlalți, deoarece, întotdeauna este loc de mai bine. "Factorul Fred", un bestseller scris de Mark Sanborn, este o carte care prezintă povestea unui factor poștal real, pe nume Fred. Acesta era (și se pare că încă este) angajat al US Postal Service, echivalentul american al Poștei Române. Însă Fred nu este un simplu angajat banal, plafonat, dintr-un serviciu de stat prost plătit și fără perspective. 

 Factorul Fred te face să te analizezi și să-ți dorești mai mult. Nu vorbesc din punct de vedere material, și pur și simplu îți dorești să evoluezi pe plan profesional. 

 În orașul ăsta mic de provincie, care m-a adoptat acum cinci ani, unde, dacă Bacovia ar fi venit, ar fi aflat într-adevăr ce înseamnă artă poetică simbolistă și adevărata valoare a verbului "plânge", atât de utilizat de el, rar se întâmplă lucruri noi. Toată lumea se cunoaște cu toată lumea și afli imediat noutățile.  

 Sau nu. Ieri mi-a fost dat să întâlnesc un factor Fred la Mangalia. 

 Am intrat, împreună cu soțul meu, în magazinul pentru amenajări interioare DAVIS DECOR, de pe strada Oituz a Mangaliei, cu dorința de a-mi cumpăra o ie. Cum iile sunt acum made în India, am renunțat, dar am făcut un "tur" al magazinului. Ne-am oprit în fața ușilor de interior, pentru că erau expuse modele destul de frumoase, și cum doar le priveam, nu ne interesa în mod special preț sau calitate. Eram încântați că, pentru o viitoare reamenajare a căsuței noastre, avem de unde să cumpărăm uși de interior care să nu fie de termopan. 

 După aproximativ 2 minute, ne-a abordat un domn destul de vorbăreț, și-a început să ne facă prezentarea ușilor, materiale, textură, cataloage, prețuri, structură, balamale, tot. A fost inutilă fraza stingheră rostită de mine, "știți, noi am intrat aici pentru ie, nu să cumpărăm uși", pentru el n-a contat, nu s-a oprit. A făcut prezentarea într-un mod elegant, deloc agasant și cu o răbdare extraordinară mi-a răspuns la toate întrebările. Era clar și pentru mine și pentru el că nu voi cumpăra atunci vreo ușă, însă pentru tot efortul lui, pe mine m-a câștigat drept client.  

 Eram deja descurajată de toți vânzătorii, dar mai ales de toate vânzătoarele care pufăie din nas dacă le pui mai mult de o întrebare, care trântesc dacă ai curajul să probezi mai mult de două produse, ori care te agasează și te complimentează fals, doar-doar cumperi ceva, și încercam să-l refuz cât mai politicos posibil, pentru a nu-l leza,  pentru că a depus atâta efort în a explica lucruri. 

N-a fost cazul de așa ceva, el a înțeles că deocamdată nu facem schimbări, noi am înțeles că există și vânzători care știu să-și facă bine meseria, pentru că la final am plecat cu un braț de cataloage, cu numărul lui de telefon și cu încântarea că l-am descoperit pe acest factor Fred atât de pasionat. 

Am si un banc referitor la situatia de ieri: 

"Un tânăr se mută într-un alt oraș și se duce să își caute de muncă la un mare supermagazin. 

-Ai oarecare experiență în vânzări?, îl întreba directorul. 

-Da, îi răspunse tânărul. Acasă am fost comis voiajor. 

 După o măsurare lungă din priviri, directorul îi îndrăgi pe băiat, hotărându-se să îi dea o șansă. Sfârșitul interviului: 

-Ei bine…incepi lucrul de mâine. Voi veni la închidere să văd cum te-ai descurcat. 

 Prima zi de muncă a fost grea, dar tânărul nostru a depășit-o. La ora închiderii, vine directorul și întreabă: 

-Câte vânzări ai făcut astăzi? 

-Una singură. 

-Doar una ?!!! Azi ai avut un singur client!!! Media forței noastre de vânzări este de 20 sau 30 pe zi. Cât de mare a fost vânzarea? 

-101.265 $ 

-101.265 $ ! Dar ce i-ai vândut? spuse directorul. 

-Prima dată i-am vândut un cârlig de pescuit de mărime mică. A doua oară unul mediu. Apoi unul mare. După aceea o undiță echipată cu mulinetă. L-am întrebat unde se duce la pescuit și mi-a răspuns: "La mare." I-am spus că pentru astă are nevoie de o barcă, așa că ne-am dus la departamentul de bărci și i-am vândut una cu motor dublu, Cris Craft. Apoi mi-a zis că nu crede că mașina lui, o Honda Civic, va avea forța să o tragă. Așa că l-am dus la departamentul auto și i-am vândut un Pajero 4X4. 

 Directorul era înmărmurit: 

-Vrei să-mi spui că unui tip care a venit aici să cumpere un cârlig de pescuit i-ai vândut o barcă și o mașină?!   

-Nu, nu, el venise să cumpere o cutie de absorbante pentru soția lui. Și atunci i-am spus: "Ei bine, din moment ce weekend-ul tău e stricat, n-ar fi mai înțelept să te duci la pescuit?"

Ce spun eu și ce înțelegi tu

Ooo, câte sunt de spus pe tema asta! Și o să-ncep cu o poveste adevărată: 

O tipă merge la benzinărie să alimenteze mașina cu benzină în valoare de 20 de lei. Benzinarul, amabil, întreabă "de 95 sau de 98?" Tipa: "de 20" și au jonglat așa, întrebare-răspuns, până când fata

și-a dat seama că benzinarul se referea la cifra octanică, și nu la sumă. 😄

  

 Ne plângem mereu că spunem lucruri, iar cel de lângă noi înțelege taman pe dos. Te-asiguri că a înțeles cu un "daaa?" și realizezi curând că răspunsul era clar "nu". Ți-ai răcit gura degeaba. 

 De la banalele glume pe care le spui (poate cu haz) și nu-ți sunt înțelese, fiind nevoit să reiei, până la contracte prin care oamenii își pun pielea în joc, vorbele nu au același sens pentru toți. Din punct de vedere fonetic sau pur și simplu din neatenție, oamenii nu înțeleg ce vrei să spui, ori efectiv, nu vor s-o facă, pentru ca stiu ei mai bine.  

 Te enervezi, reiei, te calmezi, boscorodești mărunt în barbă și accepți că suntem diferiți. Apoi te detașezi, pentru că te obișnuiești să tot explici, te autoeduci ca să nu faci vreun accident vascular, și dai piept cu omul. Omul...care ar trebui să înțeleagă, mai ales dacă îi vorbești în acceași limbă, e atât de neatent și atât de surprinzător! Rămâi uimit când un animal reacționează mai bine decât umanul... Trist dar adevărat. Ajungi acasă și te-ntrebi, printre treburi gospodărești, dacă nu cumva greșești undeva, dacă nu cumva nu te exprimi destul de clar și de concis, dacă nu cumva ai tu o problemă de percepție ori exprimare. 

 Femeile n-au limbaj comun cu bărbații, ele explică, cer, pretind, ei aprobă și-o țin pe-a lor. Rămâi cu dezamăgirea că ai avut așteptări pe care deși le-ai comunicat, pentru nimeni n-a contat. 

 Profesorii spun ceva, elevii înțeleg altceva, pentru că "două" rimează cu "nouă", și neatenția e regina cursurilor. 

 Părinții nu se-nțeleg cu odraslele și viceversa, clientul nu se-nțelege cu vânzătorul, și uite-așa a apărut marketingul, care reușește să te facă înțelegi că ce-a vrut el să spună, e ceea ce-ai înțeles tu.