Eu, femeia

Eu, femeia, sunt plămădită din coasta ta, și-s atât de-adânc prezentă în sufletul tău... 

Eu, femeia, sunt eșecul sau realizarea ta, suișul și coborâșul vieții tale. 

Eu, femeia, sunt înger și demon, zâmbet și lacrimi în tabloul în care mă zugrăvești. 

Eu, femeia, sunt joacă și seriozitate, banalitate și certitudine când viața mi-o impune. 

Eu, femeia, sunt voință și neputință, brațe deschise ori spate-ntrors. Tu ești responsabil. 

Eu, femeia, sunt alint și ceartă, dragoste și dispreț, dorință carnală ori indiferență dureroasă. 

Eu, femeia, sunt tot ce ți-ai putea dori în nopțile triste ori în zilele senine. 

Sunt totul sau nimic, sunt întuneric și lumină atunci când simt că meriți.  

Gustul amar al suferinței

Suntem nemulțumiți, ne e frică, ne facem griji, suntem deprimați, stresați, descurajați ori supărați. 

Relații sau evenimente pot declanșa în sufletul nostru acea senzație de "ce e mai rău". Ce ne face să suferim? Avem așteptări prea mari? Avem mereu senzația că doar noi am greșit și că celălalt e întotdeauna mai bun?  

Sentimentele noastre sunt valuri invizibile, ne-au fost alături ani și ani de zile, s-au atașat de sufletul nostru datorită poveștilor pe care le-am trăit, în care am fost protagoniști sau nu. Am învățat să ne stăpânim emoțiile, să le reprimăm și să interpretăm diferit evenimente. Am realizat în timp că facem asta în trei situații: atunci când ceva ne lipsește (ne e dor), când credem că ceva e imposibil (am vrea, dar nu putem), când am pierdut definitiv ceva (când realizăm că nu mai există).  

Suferim și suntem obsedați de noi înșine, de perfecțiune și ne facem fel de fel de idei despre cum ar trebui să ne fie viața. Ne uităm mereu în ograda vecinului și facem comparații care nu ne sunt benefice. Ne afundăm în muncă și rar ne facem timp pentru suflet.  

Nu facem din fericire un obiectiv iar zâmbetul, de multe ori, ne e străin. Ne măsurăm timpul în funcție de cei din jur, pe care-i încadrăm mereu în spațiul nostru. Uneori, ne așezăm cu capul plecat la coada vieții. Ne sacrificăm pentru alții, punându-i pe primul loc în viața noastră, și-al nostru suflet îl lăsăm deoparte.  

Merită oare ca-n loc de tresăriri vioaie să ai mereu în inimă un oftat? 

Fericirea prin ochii mei

Sufletul și mintea trec prin diferite stări de-a lungul călătoriei prin viață. De cele mai multe ori, între cele două "instrumente" e o mare contrazicere. Când Rațiunea spune "nu", Inima parcă ar ceda. Mai rare sunt momentele în care inima să nu vrea. 

Și-așa, din toate trăirile, adorăm dragostea și fericirea, dar fericirea fără dragoste e un sine-qua-non. Nu se poate altfel, trebuie să iubești că să fii fericit. 

Cu toate astea, sunt puține momentele de fericire efectivă, pe care un om și le amintește de-a lungul vieții. 

Acesta nu e dată de vreun cadou, de vreo moștenire, de un lucru palpabil. Ea se trăiește, nu cade din cer, e un sentiment, n-are valoare materială. 

Îți amintești de fericire atunci când tragi linie, după ani, și îți vine în minte momentul când te-ai căsătorit, când ți-ai ținut în brațe copilul, când acesta ți-a adus lumină-n viață. 

N-o să-ți amintești peste ani cât de încântat ai fost când ți-ai cumpărat un telefon, o cămașă sau o poșetă, când ți s-a mărit salariul, ori când un antipatic a alunecat pe scări, pentru că atunci n-ai fost fericit pe deplin, ai fost doar bucuros. 

Dacă nu știi cum este să fii fericit, atunci sper măcar să ai parte de o senzație de bunăstare și de sentimentul de împlinire. Ajunge și atât.  Dar dacă vrei să fii fericit, fii!

Revino-ți!

Te-ai ridicat deși ai fost doborât de atâtea ori, de oameni, de vorbe, de gânduri. 

Ai renăscut din cenușă ca pasărea Pheonix și ți-ai promis că nu-ți mai calci pe suflet. 

Ți-ai jurat că-ți vei face timp și pentru tine, că te vei pune și pe tine pe primul loc. Te-ai amăgit iar. 

Apoi ai zis c-o să bei vinul ăla bun pe care-l ții pentru vreo ocazie specială care nu mai vine. Ți-a trecut prin minte să te îmbraci cu lenjeria aceea pe care o ții de-atâta amar de timp în dulap, dar ai renunțat la fel de repede. Încă speri că-ți vei da cu cel mai scump parfum când gătești o banală tocăniță, dar tot n-ai curaj s-o faci. 

Inutile memorii. Viața te-a cam dezamăgit.

Și-acum ce faci? Ești încă în genunchi, cu sufletul țăndări. 

Ridică-te și șterge-ți lacrimile. Doar ți-am spus să nu mai ai așteptări. 

Fii un om demn și dârz, așa cum ți-ai propus. 

Trebuie să ai încredere în tine, pentru că în adâncul inimii tale știi că poți și că n-o să cedezi. Nu uita că soarele răsare în fiecare dimineață, chiar dacă norii sunt între tine și el. Trage draperiile și lasă lumina să-ți inunde casa. 

Revino-ți! Timpul n-are timp să te-aștepte.

Ea și El

Ea îl iubea nebunește, necondiționat, neîntrerupt. El...nu.  

El o înșală în casa lor. Ea, distrusă, deprimată și cu sufletul țăndări, îl iartă. În ochii ei, El valorează mai mult decât propria-i demnitate. 

El continuă să o trădeze, Ea află și închide ochii din nou, de teamă să nu-l piardă. Încearcă să își clădească totuși, o viață cu El, așa cum și-a imaginat mereu. Iartă, însă oftează adânc. 

Se căsătoresc și rapid apare un copil.  

El prinde un moment și pleacă fără să privească în urmă. Definitiv.  

Ea, sfâșiată, încearcă să trăiască fără El. Nu poate. Încă învață. Încă trăiește pentru planurile făcute împreună. Pentru Ea, El încă este în mintea și-n sufletul Ei.  

Pentru El, Ea nici nu contează, așa cum n-a contat niciodată. 

Ea n-a încetat să spere că va adormi din nou în brațele lui... 

Fiorul. Dincolo de perdea

 Amintește-ți acel fior care încă te face să tresari.
 O privire, un gând, o voce, un nume, o atingere, o adiere de parfum și te-nfiori. Retrăiești. Zâmbești complice, apoi te-afunzi în viață. Pare că nu-ți pasă, negi, ori, curajos recunoști lumii că iubești acel fior.
 Fără rețineri te dăruiești emoției pentru câteva secunde și oftezi în inimă. Năvalnice amintiri se contopesc și tresari iar. Uneori te simți vinovat că n-ai oferit totul. Alteori îți mulțumești pentru că te-ai dedicat trup și suflet.
 Confunzi iubirea cu ură, dăruirea cu răzbunarea, zâmbetul cu plânsul dar nu-ți pasă. Sufletul tău prinde putere. Ai buzele întredeschise. Savurezi amintiri dulci. Te scuturi iar și iar îți vezi de drum. Aproape îți auzi inima cum bate. E ca un drog. Revii fără voie să retrăiești. Te simți ca un naufragiat. Uneori fiorul vine cu o lacrimă ce-alunecă iute din ochi spre gât. Te ștergi repede, nu vrei să te vadă nimeni. Fiorul ți-e libertate, ți-e golul din suflet, ți-e furie sau ți-e liniște. Ți-e răsărit și apus, ți-e trecut și prezent, ți-e trădare și loialitate, ți-e mângâiere sau indiferență, ți-e pace sau război, dar nu ți-e niciodată suficient.
 Păstrează acea tresărire ce-ți coboară rece pe spate. Nu o opri, e acolo pentru tine. E pentru aduceri-aminte, pentru zâmbete sau lacrimi. E doar a ta.