Dacă mă întrebi care-i scopul unor postări, recitește subtitlul: relaxare, refulare, pasiune.
Țin neapărat să reamintesc faptul că mare parte a vieții mi-am petrecut-o la bunici, unde m-am și format, parțial, ca om. La sat, să nu saluți babele/fetele/băieții/gâștele de pe șanț era o lipsă crasă de bun-simț și erai aproape de a te muștrului popa-n biserică, duminica. Era cumva la rang de păcat.
Să nu spui te rog sau mulțumesc n-arăta că ești de la țară, în sens peiorativ, ci că așa te-a educat mamițică-ta, deși e posibil ca ea să nu fi avut nici o vină.
Probabil știi că lucrurile deprinse în copilărie sunt cel mai greu de schimbat. Așadar, dacă mereu a trebuit să fiu atentă la bună ziua, la te rog și mulțumesc, e clar că voi pune foarte mare accent pe asta, pentru că le cer și le ofer.
E inutil să îmi impui lucruri, e clar că nu voi face. Roagă-mă și sunt în stare de orice sacrificiu ca să-ți fie bine. Nu te costă absolut nimic. Admite că și tu gândești la fel, nu te vede nimeni.
N-o scoți la capăt cu mine dacă nu ai capacitatea de a spune un banal te rog. Nu am nici o obligație față de tine, însă voi face lucruri cu drag dacă spui cuvintele magice, ba chiar mă voi simți mândră că ți-am fost de folos. Altfel, e posibil să nu dau doi bani.
Evită să le folosești și-ți voi reproșa o viață. E ca atunci când am dreptate, și tu vrei să mă pui într-o lumină proastă: voi face tot ce-mi stă în puteri că să-ți arăt că ai greșit.
Pentru mine, bună ziua îmi descuie sufletul, iar te rog e un pansament pe inimă. Deja mulțumescul de după lupte cruciale e mană cerească.
Înainte de a pretinde chestii de la cel de lângă tine, învață să-l citești printre rânduri. Cu unii, poate rezolvi cu scandal, însă la mine, comunul te rog deschide uși. Pam, pam.
