Cu vârsta, puterile te lasă. Bine, unii s-au născut leneși și au impresia că viața le e datoare în vreun fel.
O dată cu înaintarea spre Cer, începi să te vaiți: te dor oasele, de doare burta, ești obosit, ești stresat, ești nervos, ești cu metabolismul schimbat la 180 de grade, te-ngrași, slăbești, vederea te lasă.
Aici doream să ajung. Dacă te lasă vederea, înseamnă că-ți trebuie niște ochelari, ori lentile, ori vreo operație și purcezi să-ți rezolvi problema, pentru că dacă poți să trăiești fără baston, că te sprijini de alții, de ochi încă mai ai nevoie până îi închizi de tot. Începi controale, vizite la doctori, bani, rame, lentile care mai de care, pentru că vrei încă să vezi să mai bagi ață în ac, și-ți iei ochelarii indispensabili. Apoi bați orașul în lung și-n laț să-ți rezolvi treaba.
Ajungi să plătești impozitele, că ai două case, trei terenuri, un apartament, mașini, ai scos și ceva bani de pe acțiuni și primești un braț de hârtii de completat. Dacă ești interesat, le rezolvi singur imediat.
Dacă, în schimb, ești obișnuit să ți se cuvină fără să miști un deget, începi să te plângi, că statul, că guvernul, că politica, hoții și mai ales...că N-AI OCHELARII LA TINE. Deși știai că ai nevoie de ei, că deh, trebuie să semnezi chestii pe care în principiu trebuie să le citești, tu nu ai ochelarii. Rezolvi și de data asta pentru că tipa de la ghișeu, sătulă să tot audă văicareli te-ajută, dar tu continui să te vaiți că aia ți-a luat prea mulți bani, dar n-ai citit o iotă...
Te duci apoi la notar, să donezi copiilor din avere, că ai plătit impozit cam mult și nu-ți convine. Clar, acolo ai de citit hârtii, dar tu, pentru că dorești să trăiești în ignoranță, nu vrei să-ți asumi, și iar începi: citiți-mi dumneavoastră, n-am ochelarii la mine. Notarul citește, îți explică, tu înțelegi - nu înțelegi, dar semnezi și-apoi te plângi că ți-au greșit actele.
De la notar, mergi la bancă, unde trebuie să-ți faci actualizarea datelor, pentru că ți-ai schimbat domiciliul, și clar ai de semnat și de completat hârtii. Iar te tăvălești că nu vezi, că n-ai ochelarii deși-s pe ochi, le cerți pe alea că-s fără compasiune, că nu vor să scrie în locul tău și rămâi mut de uimire când operatorul începe și el să se plângă că și-a uitat ochelarii acasă, și te roagă să verifici de două ori că nu cumva să greșească.
Și uite așa, epopeea se încheie, cineva te-a făcut să-ți citești hârtiile alea, dacă tot trăim asediați de hârțoage.
P.S. Dacă știi că ai de citit/semnat/completat documente, ia, bre, ochelarii aia la tine!
P.P.S. Mulțumesc din suflet celor care au ochelari, știu să-i țină pe nas și au și creierul la ei!
mama lor de ochelari:)))))
RăspundețiȘtergere