Nu, dom'le. Nu mai suntem toleranți. Suntem orgolioși, suntem mândri și ne-am obișnuit să ni se cuvină.
Nu întorceam și celălalt obraz, Noul Testament este astăzi o chestiune total abstractă.
S-ar putea să întorci, în cel mai bun caz, o privire ucigătoare, o dojană aspră, sau, în cel mai rău caz, un pumn.
Judecăm rapid și rar ne schimbăm opinia formată. Altruismul și într-ajutotarea ne sunt aproape străine.
Mare noroc avem cu sărbătorile de iarnă, ori cu cele de Paște, când se mai vehiculează stingher lozinca "trebuie să fim mai buni". Să ne-anunțați când se dă startul.
Nu mai tolerăm minciuni, prostie, indolență, indiferență. În general, nu mai tolerăm nimic. La cea mai mică greșeală începem războaie uneori nefondate. Ne-am săturat să facem lucruri în locul leneșilor și delăsătorilor.
De multe ori, toleranța se confundă cu răbdarea. Amintește-ți de câte ori ai spus răspicat "Nu mai pot tolera! Răbdarea mea are o limită!" Și ce-ai făcut? Ți-ai explicat încă o dată că toleranța reprezintă capacitatea de a permite cuiva să desfășoare o acțiune care te deranjează, cu toate că ai posibilitatea să o oprești și, culmea, ești și îndreptățit să o faci, dar totuși, nu acționezi întocmai. E oare al tău bun-simț care te împiedică, e slăbiciune sau ți-e rușine de rușinea celuilalt?
Putem tolera iubiri interzise, putem tolera relații între persoane de același sex, putem tolera multe alte lucruri, dar nu mai avem puterea să tolerăm nesimțirea.
Un psiholog spunea șoptit că "A tolera înseamnă a accepta comportamentul celorlalți îndreptat asupra noastră, cu efectele lui bune sau mai puțin bune în viață noastră."
Singurul efect bun al toleranței e împăcarea sufletească. În rest, te macini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?