Mă-ntreb adesea "ce înțelegi tu prin sacrificiu"? Putem da drept sinonim "efortul" ori "compromisul" pentru "sacrificiu"?
Pentru mine, sacrificiul nu e o jertfă, e o alegere. Văd asta ca atu egosit, ce este perceput diferit de fiecare dintre noi. Dacă pentru mine este un sacrificiu să renunț la matinala-mi cafea, tu poți vedea acest lucru ca o eliberare din monotonie.
Ne naștem prin puterea sacrificiului cuiva, deși, cu-n zâmbet în colțul gurii, mamele spun că e dorință. Sacrificăm păpuși și mașinuțe în copilărie, pentru a nu pierde amici ce promit a fi pe viață.
Sacrificăm apoi prieteni sau iubiri, atunci când adolescența ne trage de mâneca, și credem că prima dragoste va fi și ultima.
Sacrificăm uneori părinți când le spunem cu inima tresărind de bucurie că ne urmăm ursitul, că mergem mână-n mână cu persoana aleasă până la sfârșit.
Dar cel mai dureros este atunci când, deși capabili a-i sacrifica pe toți, ne sacrificăm propria viață, propriul suflet. Mizăm mereu pe "mie nu mi se poate întâmpla", dar totuși se întâmplă.
Observ des femei ce-și uită-ntr-un sertar închis fericirea de dragul copiilor, deși cel cu care sperau să îmbătrânească, adesea întinerește lângă altcineva. Se mint nădăjduind c-al lor odor "va înțelege mai târziu".
Mai rău de-atât, cred, poate fi doar atunci când renunți la tine de dragul beneficiului material. Sacrificiul devine un "modus vivendi". Spiritual ești mort. Mori în fiecare zi. Mori la fiecare vorba sau atingere a persoanei lângă care ești obligat să stai, pentru că așa ai decis. Pentru că ai ales să te sacrifici. Viața ta nu mai are sens, pentru că tu ți-ai stabilit deja un ideal, un obiectiv uneori efemer, pentru care ai ales să lupți, dar ai renunțat la ceea ce este mai important: la tine.
Constatăm des că sacrificiul nu rentează. Realizăm târziu că nu merită să-ți vinzi timpul pe bani, că nu merită să adormi în lacrimi pentru o relație care nu te împlinește, că nu ai nici un beneficiu când familia nu îți este alături. Discerne.
Tu pentru ce, sau pentru cine te sacrifici? Tu pentru ce îți spui necontenit în minte "trebuie s-o fac și pe asta"?
Arhivă blog
-
▼
2016
(48)
-
▼
noiembrie
(26)
- Sfântul Andrei. Între credință și tradiție
- Tu ce simți când spui acasă?
- Factorul Fred de provincie
- Tanti Curățenie
- Trista mea copilărie, fără Facebook și Xbox
- Ce spun eu și ce înțelegi tu
- Cum am devenit "Ziarul Financiar" de provincie
- Trebuia să
- Azi primești "toleranță zero"
- Câștiga bani din vizualizarea de reclame
- Fiorul. Dincolo de perdea
- Vreau să știi, dar nu vreau să spun...
- De ce oamenii au așteptări?
- Cadó
- Despre soacre, nurori și viață de familie
- Te rog, iubește-mă!
- Cine te-a făcut om mare?
- Dorul doare
- Perfect despre imperfect
- O săptămâna de blog
- Căsătoria în secolul XXI
- De unde vin întrebările indiscrete?
- Cine suntem noi?
- Tu pentru cine te sacrifici?
- Grăbeli
- De ce Blog?
-
▼
noiembrie
(26)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?