Cine te-a făcut om mare?

  Dacă ai ascultat melodia Deliei, cu siguranță te-ai uitat peste umăr, în trecutul tău, să rememorezi cine te-a ajutat să ajungi omul de astăzi. Ți-ai amintit de dăruirea cu care părintii ți-au fost alături, ai pomenit clipele dulci alături de bunici și momentele haioase cu prietenii.
 Ai crescut alergat de mamă poate cu vreun papuc atunci când considerai că respectul poți să-l oferi altădată și ai evoluat trecând prin toate dezamăgirile adolescenței. Ai iubit, ai plâns, ai oferit și uneori ai fost rău.  Ai dramatizat, ai luat în derâdere problemele și acum ești ditamai omul. Ai diplome și experiență. Acum știi ce vrei. 

  Dar dacă la baza dezvoltării tale a stat în mare parte familia, la mezanin găsesti sigur dascălii.   

  Și am concluzionat de ceva timp: profesorii nu sunt buni, nu mai sunt ce-au fost. Poți să mă contrazici cât vrei.  

  Profesorii nu sunt buni pentru că și-au sacrificat timp pentru a te face să descoperi ce e mai bine pentru tine, pentru că au încercat să te ințeleagă și să-ți formeze un rost. Profesorii sunt inutili pentru că tu, dragule, ești repetent la cei șapte ani de acasă, pentru că în mintea ta primează alte valori.   

  Profii ăstia, așa cum le spui, nu-și dau interesul, pentru că societatea cultivă indiferența, iar ei incă nu se pot adapta. Și pentru că de multe ori, iPhone-ul tău are valoare mai mare decât leafa lor, dar ei încă îți explică unde să pui corect cratima. 

  Pentru dascălii ce confirmă că "omul sfințește locul", cinste lor!