Pentru un an mai bun

 Ajunge cu atâta pace și seninătate! 

  

Pentru Anul Nou îți doresc să nu faci nimic de dimineață până-n noapte și să câștigi enorm! 

Îți doresc să ai parte de dragoste, când vrei și cu cine vrei! 

Îți doresc să câștigi la loto și să cheltui și ultimul leu pe distracție! 

Îți doresc să se îndeplinească tot ce-ai urat rău celor care ți-au fript zilele! 

La Mulți Ani!

 

Bătrânele fete de azi

Nu dom'le. Nu mai vrem să ne căsătorim înainte de majorat, cu un El ales de părinții care insistă inutil c-o nuntă aranjată. 

Nu mai vrem stereotipuri, vrem să decidem singure drumul vieții, să bem liniștite un pahar de vin la bar, trăgând pătimaș dintr-o țigară. 

Nu mai vrem să-nvârtim non-stop în oale ca să ținem lângă noi ursitul cu farfuria plină. 

Mai vrem carieră, plimbări, liniște sufletească și, în general, vrem apreciere. Cu toate astea, ne place de moarte portretul reușit al familiei noastre, pentru care am face orice. 

Însă, cu tot modernismul cotidian, lumea se schimbă și întâlnim din ce în ce mai des fetele bătrâne. 

Ce-s alea? 

Păi... 

Sunt acele fete care te vor pe tine, dragule. N-o vor pe mamițica ta, vreo mătușă ori vreo altă dictatoare cu voce pițigăiată. 

Sunt fetele care-și doresc un bărbat care să știe ce vrea, nu un mitocan de primă clasă. 

Sunt fetele cu pretenții, care însă ar lăsa în urmă toată lumea dacă ești capabil să le înmoi inima pietrificată. 

Sunt fetele rănite-n suflet de-un arivist grăbit. 

Sunt fetele care adorm plângând în lenjeria rece. 

Fetele bătrâne-s niște iele. 

Sunt fetele ce lasă impresia unui egoism extrem, pentru că vor totul pentru ele. Poate că merită, poate nu... 

Sunt fetele ce vor să facă din sofisticat un paravan. Sunt sclifositele pe umărul cărora poți plânge. 

Sunt mândrele trecute de 30 de ani care încă nu s-au decis încotro își vor călăuzi pașii. E timp.

Iubitelor, dar vă rog să țineți minte o treabă: fetele bătrâne nu-s la fel de interesante ca burlacul tânăr! 

Auziți, fiți drăguță!

Popoarele lumii și-au umplut tezaurul cu proverbe, zicători și vorbe aruncate aiurea. 

Cu siguranță, românii, dacă nu-s campioni, ocupă un loc fruntaș. 

Avem vorbele la purtător în orice moment: la nuntă, botez, înmormântare, aniversare, pomană, la început de serviciu/concediu/viață, la restaunart, la loto, la Fisc ori la bancă, se găsește câte unul care să se afle-n treabă verbal. 

În general, lumea vrea să nu stea la coadă. Vrea, dar nu poate. Pentru că lumea, în general e o turmă.

Trebuie să fie toată lumea la coadă, în același moment. 

N-are importanță că poți face și peste două zile plata impozitului, dacă merg vecinii și neamurile azi, păi reuniune să fie. 

Și uite așa, când tu stai la coadă se trezește cineva care să nu te vadă și merge direct la funcționară să-și rezolve problema, de parcă restul nici n-ar fi acolo. Îl auzi glăsuind "Auziți, fiți drăguță, cum pot să..." spunându-și oful pe nerăsuflate, ca nu cumva să-l întrerupi. Tipa îl ajută timid. Ar fi refuzat, dar ea încă speră că mai există bun-simț. 

Unii așteptau răbdători. Alții dădeau mărunt din barbă, dar parcă nu s-ar fi revoltat. Vine altul, procedează la fel. Și altul, și altul.

Funcționara era deja exasperată. La ultimul "Auziți, fiți drăguță", a ripostat tăios cu un "NU" răsunător. "Nu, nu pot să fiu drăguță cu dumneavoastră, trebuie să fiu drăguță cu domnii pe care îi am în față. Apoi cu domnii de la coadă. Apoi, voi fi drăguță și cu dumneavoastră". 

Ochii bagaciosului ieșeau din orbite de uimire, iar lumea zâmbea pe sub mustăți.  

Draga mea, chiar ești drăguță când pretinzi bun-simț! 

Ea și El

Ea îl iubea nebunește, necondiționat, neîntrerupt. El...nu.  

El o înșală în casa lor. Ea, distrusă, deprimată și cu sufletul țăndări, îl iartă. În ochii ei, El valorează mai mult decât propria-i demnitate. 

El continuă să o trădeze, Ea află și închide ochii din nou, de teamă să nu-l piardă. Încearcă să își clădească totuși, o viață cu El, așa cum și-a imaginat mereu. Iartă, însă oftează adânc. 

Se căsătoresc și rapid apare un copil.  

El prinde un moment și pleacă fără să privească în urmă. Definitiv.  

Ea, sfâșiată, încearcă să trăiască fără El. Nu poate. Încă învață. Încă trăiește pentru planurile făcute împreună. Pentru Ea, El încă este în mintea și-n sufletul Ei.  

Pentru El, Ea nici nu contează, așa cum n-a contat niciodată. 

Ea n-a încetat să spere că va adormi din nou în brațele lui... 

Te iubesc. Cu pumnul

În mare parte, omenirea a renunțat la procurarea hranei cu arcul și a descoperit civilizația. S-a luptat pentru drepturile femeilor, pentru egalitate și eliminarea discriminării. Sau cel puțin, așa ne place să credem.  

Cu toate astea...

La nivel mondial, violența domestică atinge cote alarmante. Femeile știu, uneori prietenele lor știu, familiile știu, autoritățile știu sigur, însă nimeni nu are capacitatea efectivă de a eradica acest obicei. 

Există bărbați care au impresia că mâna lor ridicată asupra femeii îi transformă din masculul beta, în masculul alfa, ori în vreun macho de mâna întâi.

Ideea că femeia se bate, tu nu știi de ce dar ea știe, e total deplasată. Nu există scuze și justificări pentru ieșirile astea. E inutil s-o lovești și apoi să-nghenunchezi în fața ei pentru a primi iertare.  

Însă problema e că multe din victime își iau asupra lor vina, caută în interiorul lor răspunsul și de multe ori, îl iubesc nebunește pe dominator. Nu, nu e același dominator din Umbrele lui Grey. Sunt dependente psihologic de el. 

Zilele trecute am întâlnit o familie care părea normală. Eram afundată în hârtii.  

El menționează pe ton grav: văd că în ziua de azi bărbatului i-a mai rămas un singur drept - să bată femeia. 

Mi-am ridicat privirea și așteptam să văd zâmbet pe fața lui trecută înainte de vreme, deși doar el putea râde la glume proaste. Nu râdea. Din contra, și-a accentuat afirmația și în  fața celorlați. 

Inutile dojanele mele legate de cinste, onoare, bărbăție...N-au prins, ba din contra, păreau că-l ațâțau. 

Ea privea împietrită, în spatele lui. În ochii ei se vedea iadul. 

Crăciunul ca lecție de viață

Te tot întrebi ce e Crăciunul azi și te miri că nu mai ai nici o trăire legată de ceea ce știai tu odată că reprezintă această sărbătoare. 

Pare că aceste zile sunt doar marketing, obligația de a cumpăra și oferi cadouri, mâncare multă și multe măști după care viperele se ascund. Aduni obsesiv averi inutile și vrei desfătare dar ești atât de superficial... 

Cu siguranță Crăciunul e mai mult de atât. 

E atunci când ești căutat doar pentru a schimba câteva vorbe cu cineva care-ți explică povara singurătății după o viață trăită blând. E atunci când realizezi că lucrurile materiale n-au nici o valoare în fața unei strângeri de mână cu lacrimi în ochi și bărbia tremurândă. E atunci când vrei să schimbi vieți, când omul pleacă mulțumindu-ți și tu rămâi plângând.  

Crăciunul e atunci când depășești bariere și-l inviți la masă. Crăciunul înseamnă slăbiciune și inimă frântă, dar Crăciunul e uneori cu lacrimi de fericire.  

Șezi blând la coadă

Știu că te grăbești, pentru că ai și altceva de făcut și nu vrei să stai la coadă. Unii au plecat într-un loc liniștit și cu verdeață pentru că lumea a prins rădăcini la cozi la tacâm de pui. 

Dar așa cum te grăbești tu, mă grăbesc și eu. Vreau acasă, să-mi liniștesc mintea, sufletul și mușchii în cada cu spumă cu miros de vanilie. Vreau s-ajung și să-nchid ușa, și să fiu doar cu cine mi-e drag. 

E inutil să urli ca nebunul către casiera de la Kaufland pentru că vrei să mai deschidă o casă, când sunt șapte deja deschise și tu ești ultimul din coadă. Și noi am avut răbdare și n-am vociferat. 

Lumea muncește în ritmul ei, și ce să vezi? Ce noroc avem cu tine, că restul dormeam, și bine că ne-ai trezit tu. Al'dată stăteai la coadă la lapte de la 3 dimineață și n-aveai curaj să sufli. Acum, c-ai dat de democrație și de societatea de consum, te-ai emancipat. 

Ești pensionar și tot te grăbești. Să nu cumva să lași vreo gravidă înaintea ta, ori vreo mamă cu-n copil, că-ți plesnește un vas de sânge la cap. Te invidiem, fii tu primul la tigăi. 

Bre, dar noi chiar nu vrem să realizăm că suntem penibili? 

De Crăciun, fii mai bun! (două zile trec repede)

 Din 16 august, adică de când vara aproape îți spune la revedere, începi să numeri câte zile ți-au mai rămas până la Crăciun. Și numeri, și postezi pe Facebook, începi să discuți cu prietenii pe unde faceți sărbătorile, rezervi, cumperi ținute, îți faci programări la machiaj/tuns/epilat, te gândești ce cadouri să soliciți ori să oferi. 

Îți imaginezi un Crăciun de vis, cu multă zăpadă, cu bradul sclipind în luminițe calde, parcă ți se pare că auzi și ceva copii zglobii cântând colinde, când tu bei o cană de vin fiert. Stop. Am spus că îți imaginezi.  

 Și iată-ne în săptămâna dinaintea Crăciunului. Nu tu colinde, nu tu zăpadă, nu tu brad, nu tu planuri,  nu tu atmosferă de sărbătoare, nimic, nimic.

 Am început să folosesc din ce în ce mai des lozinca "pe vremea mea", deși atât de mult am blamat-o. Însă totuși, în vremea copilăriei mele, săptămâna asta era una de post, cu repetiții la colinde și vise legate de ce facem cu banii strânși de la colindat și împărțiți la colț de stradă. Astăzi, nimic nu seamănă cu atunci. 

 A apărut doar o goană nebună între magazine, mulți nervi,  dorința de curățenie generală de parcă vreun ren ți-ar face probe bacteriologice, lipsa de viziune despre ce vei pune pe masă și multă alergătură inutilă.

 De Crăciun, fii mai bun! Două zile trec repede. Apoi ne revenim. 

Mama îmi citește blogul

De când mă știu, n-am avut secrete față de mama. Nici n-aș fi putut să am, îmi cunoaște starea de spirit de cum rostesc primul cuvânt, oricât aș vrea să mă ascund. Dacă altora evitam să le povestesc povești povestite oricum, oriunde, mama știa întotdeauna unde sunt, ce fac, de ce nu fac, ori cu cine fac. Orice. 

Stăm ore la telefon ori când ne întâlnim, trăncănim într-una. Mama are Facebook, WhatsApp și e-mail, engleza la purtător și multe idei năstrușnice, să ne-ntelegem.

De când am reînviat blogul, bag seama că mama mă citește intens. Uneori mă laudă, alteori râde de ce scriu. Uneori mă sună să mă întrebe la cine m-am referit in vreo postare. Alteori își face griji pentru c-am scris ceva prea trist, și nu cumva să-mi permit să sufăr. În familia mea, femeilor le este interzis să sufere, asta este deviza noastră.  

I love you, mom! 

Ambiția unei femei

Ambiția e acea trăsătură a ta care te face să vrei mai mult de fiecare dată. 

Te-ai ambiționat să faci școli multe încununate de diplome, te-ai ambiționat să te căsătorești, să-ți iei mașini, case, bla, bla-uri cotidiene.  

La ce ți-a folosit dacă n-ai mizat pe ambiție? La nimic.  

La ce ți-a folosit dacă ai plusat pe ambiție? Păi ești omul de azi. Ești ceea ce ți-ai dorit să fii. Ești omul drag pe care lumea îl recunoaște pe stradă, și-l salută atunci când mergi îngândurat spre nicăieri. 

Ambiția e acea trăire interioară care nu te lasă să te dai bătut, care te îndeamnă să vrei mai mult, chiar și poate când lucrurile ți se par imposibile, chiar dacă asta ți-a adus multe cicatrici. 

Ți s-a întâmplat și ție să te revezi cu cineva și să ai o urmă de uimire când vezi câte a realizat, și parcă încerci să te consolezi cu-n "întotdeauna a fost ambițios/ambițioasă" spus șoptit. Dar poți și tu. Cu siguranță poți mai mult. 

Ambiția apare atunci când vrei să-ți depășești condiția, 

Ambiția apare atunci când te trezești duminica dimineața și vrei să pui tapet. Și nu te lași până nu pui. Ca mine.