vineri, 11 august 2017

A fost odată Fostul

Nu, nu trebuie să te întorci la Fostul. Până și basmele încep cu "a fost odată". "A fost o dată", nu de două, trei ori. 

Te-ai amăgit că ceva se va schimba, că efortul pe care l-ai făcut pentru relația perfectă nu va fi zadarnic. Ai sperat, ai suspinat și ți-ai imaginat totul ca pe-o poveste frumoasă, din care voi ieșeați învingători. Inutile sacrificii. 
Timpul estompează răni și vindecă cicatrici. Arareori îți întorci privirea-n trecut, peste umăr. Parc-ai mai avea curaj să mai încerci o dată, dar toată suferința ți-apare-n flash-uri scurte, în minte. Închizi ochii și încerci să te convingi că nu vrei să pătimești iar. Oscilezi între da și nu. Și iar încerci să scuturi de praf amintiri frumoase. Realizezi că-s prea puține, oftezi și renunți. Încă ai păstrat nostalgia certurilor. 
Sufletul parcă-ți plutește în derivă printre iubire și ură. 
Ai mai vrea o întâlnire-n tihnă, în care să îi spui c-ai fost mereu aici, c-ai așteptat un semn, o privire, un gest. Ai vrea să-i spui că n-ai uitat nimic și că din toată amărăciunea alegi doar zâmbetul. Ai vrea ca și celălalt să-ți spună același lucru, ai vrea o îmbrățișare care să v-aducă împreună.  
Și totuși n-ai curaj. Teama de dezamăgire e mult prea profundă. Dacă împăcarea n-aduce fericire și nu-ți face inima să tresară, nu, dragă, nu trebuie să te întorci la Fostul

Un comentariu:

  1. Fostul ramane fost...nu iti poti schimba trecutul, dar poti invata din greseli. Daca te desconsideri si te complaci cu situatia din trecut nu ai decat sa-i dai o alta seansa Fostului, dar "lupul isi schimba parul dar naravul ba"

    RăspundețiȘtergere

Tu ce crezi?