Uneori trebuie să pui punct.
La sfârșitul unei propoziții.
La sfârșitul unei povești.
Se numește "ortografie". Sau mai simplu, "curaj".
Uneori pleci fără să saluți...pleci cu lacrimi înnodate în barbă. Uneori spui "pa", dar știi că e un "adio". Sau măcar așa ai vrea. Relații, activităţi, servicii, toate au un final.
Teama de eșec este apăsătoare, nimeni nu dorește să ia decizii pe care apoi să le regrete. Frica de viața nouă este la fel de înspăimântătoare. "Și atunci ce-o să fac?"
Trebuie să decizi și cu inima și cu mintea, să strângi din dinți când sufletul îți urlă. Ar trebui să evadezi când te simți prins într-un labirint care pare fără ieșire, nu să te afunzi mai tare.
Când împlinirea și fericirea nu mai merg mână-n mână, trebuie să pui punct. Nu căuta vinovați, nu amâna mai mult decât trebuie și nu îți pune speranța în oameni și fapte, s-ar putea să fii dezamăgit.
Sfârșitul nu e întotdeauna cel mai rău lucru ce ți se poate întâmpla. Sfârșitul poate fi un început cald și prosper, bucurie și liniște.
Învață să pui punct în relația cu tristețea, nefericirea și neîmplinirea. Păstrează-ți în suflet doar lucruri bune, care să te-ajute să te dezvolți pe orice plan.
Punct. Apoi spațiu. Și începi din nou, de la capăt!
Bucură-te necondiționat! Transformă punctul în arma ta de izbândă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?