Ne amăgim dezamgirile.
Încercăm să găsim justificări așteptărilor neîmplinite.
Dragule, prea târziu e prea târziu.
Nu există n-am reușit, n-am putut, m-a reținut ceva. Pur și simplu n-ai vrut.
Iar eu nu pot să-ți aștept îmbrățișarea până când tu decizi că merit. Nu pot să mă plimb pe străzile pe care hoinăream de mână doar că să-ți întâlnesc privirea.
Nu pot să opresc timpul în loc pentru a-ți auzi din nou bătăile inimii.
Nu pot să aștept din nou acel mesaj de ziua mea, trimis la miezul nopții. Am obosit să sper. Nici nu mai vreau.
Timpul a reușit să usuce lacrimi și să închidă cicatrici. Ajunge!
Acel obsesiv mai târziu al tău a devenit prea târziu. Ba chiar a devenit niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?