M-am născut nițel înainte de revoluția din '89, piatră de căpătâi între două ere, cum ne place să credem. Am auzit des și-am detestat dintotdeauna, din toți rărunchii, dictonul "pe vremea mea".
Din păcate însă, cu cât mai multe revelioane sărbătorești, cu atât mai mult devii ca vinul: mai vechi.
Nu mi-a păsat niciodată și nu m-am simțit depășită, pentru c-am avut grijă să păstrez mereu o ghidușie care să mă anime.
Zilele trecute mi-am dat seama că timpul trece mult mai repede decât am vrut să percep.
Am avut o ușoară tresărire când am cunoscut un puști născut în 1999. Și-atunci mi-a sunat iar în minte blamatul "pe vremea mea".
Și ce să vezi? Pe vremea mea, cei născuți în '99 erau bebeluși neînsemnați, nici măcar nu le sesizam prezența.
Astăzi, sunt aproape majori. Sunt mari și umblă. Unii chiar vorbesc. Cu alții e posibil să te bați pe piața muncii. Alții sunt pașnici, încă aleargă după pokemoni.
A fost un șoc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?