Invidia, spun cei școliți, reprezintă incapacitatea de a te bucura pentru altcineva și astfel îți blochezi sentimentele de simpatie, apreciere și recunoaștere a calităților și realizărilor celorlalți. Invidia, spun eu, se naște din frustrare, egoism și din lipsuri acumulate, ce n-au fost depășite.
Dintre toate emoțiile pe care le trăiești, invidia e cea pe care ne străduiești cel mai tare să o ascunzi.
Iubesc mult invidioșii. Aia pe care îi roade sufletul atunci când li se pare că ești cu un pas înaintea lor.
Iubesc invidioșii pentru că se macină pe dinăuntru pentru toate eșecurile lor și pentru toate reușitele altora.
Îi iubesc pentru că animă vieți, pentru că aduc nițel zâmbet pe buze, și-atunci, chiar ne face plăcere să le dăm apa la moară.
Cel mai mult însă, ador invidioșii zgârciți. Ăia sunt trufandale. Pentru că n-au avut, nici nu vor avea. Poate nici nu merită să aibă. Îți invidiază casa, mașina, consoarta, mersul, privirea, abonamentul la telefon, invidiază până și datoriile.
Tot de la ei am învățat că e bine s-aduni pietrele pe care le aruncă, în viitor vor fi baza unui piedestal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?