Noi, românii (deși am totuși impresia că e o chestiune general valabilă), popor cotropit de-atâtea ori, am ajuns să facem din "capul plecat sabia nu-l taie" un dicton cotidian de pus la icoană.
Nu ne asumăm acțiuni și păreri, nu spunem clar și răspicat ce ne deranjează, nu încercăm să facem nimic pentru a schimba ceva. N-avem curaj pentru că intervine "nu știi cu cine te pui".
Suferim în tăcere, ori, mai rău, suferim la grămadă, dar pe la colțuri. Ni s-a demonstrat de-atâtea ori că doar lingușitorii și slugarnicii au noroc (pe lângă proști), și-atunci evităm să spunem lucrurilor pe nume, de teama de a nu fi dat la o parte de către societate ori, mai rău, de către șefii care se complac în astfel de comportamente.
Dar oare merită?
S-a constatat că lingăii nu au prea multe calități și nici vreo inteligență de neegalat, stima de sine e aproape inexistentă sau, pentru ei, acel job e unica salvare.
Alege să faci diferența, să ai încredere în tine și în ceea ce știi să faci și poți să faci, alege să-ți privești interlocutorul în ochi și să-i spui că greșește. Alege să știi când să pui punct și să discerni sinceritatea de fățărnicie. Alege să faci mai mult, să vrei mai mult, alege să schimbi ceva și-ncepe cu tine. Da, știu, și "tonul face muzica", dar alege că tonul tău să reflecte franchețe și siguranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu ce crezi?