Tanti Curățenie

 Nu cred că e o virtute, ba din contra, plăcerea mea pentru curățenie cred că s-a transformat într-un defect. Da, îmi place să fie totul la locul lui și n-am pretenții nefondate.
În Dobrogea, tărâm al multiculturalității, am auzit în mod special două lucruri despre moldovence: că-s rele de gură, da-s gospodine. Cu prima, mă descurc de minune, la a doua - work in progress. 

 În ceea ce privește curățenia, per ansamblu, sunt multe de zis, pentru că este percepută diferit de fiecare individ, de fiecare popor, apoi mai ține și de educație, chef, timp. În mod special, vreau să punctez curățenia din casă sau de la locul de muncă, mă rog, din spații închise, pentru că în spațiile deschise, știm deja cu toții ce rămâne în urmă după vreun 1 Mai Muncitoresc. 

 Dom'le, dar dacă ești plătit pentru un serviciu pe care trebuie să îl faci, e clar că vreau să îl faci cât de bine poți, aproape la fel de bine pe cât îl fac eu, și la nivelul așteptărilor mele. 

 Cunosc destule persoane care ori sunt "femei de curățenie", ori au trecut deja la alt nivel, pentru că și-au făcut o afacere profitabilă din asta, unele în țară, altele în afară, pentru ca ne-am emancipat  și acum avem pretenția că suntem și civilizați. 

 Nu accept sub nici o formă să-mi spui că-ți faci treaba pe jumătate pentru că nu ești motivat financiar. Nu accept "las' că merge și așa". Nu accept aroganța cu care unele dintre ele încearcă să se impună. Nu pot să accept să te prefaci că trebăluiești c-o mână-n șold ori plimbându-te c-o mătură leneșă, vorbind la telefon. Tanti Curățenie, nu te simți lezată sub nici o formă, dar îmi doresc să fie șters praful și-acolo în colț, chiar dacă nu se vede. Și-acel păianjen chiar nu-mi place, pentru c-am renunțat la insectar. Așa sunt eu, am ceva mai multe pretenții, dar realiste. Tu trebuie să mă-nțelegi și să-mi arăți că poți. Și nu, nu vreau ca pe geam s-apăra stele când îl ștergi, dar aș aprecia dacă amprentele alea n-ar fi acolo, în calea peisajului.

De ce oamenii au așteptări?

 E greu să înțelegi de ce ai rămas atât de dezamăgit când tu ți-ai pus toată încrederea în om...Ți-a fost greu, dar ai continuat să dai credit persoanelor, deși te-au îngenuncheat de-atâtea ori...
 Ai plâns tăcut în întunericul nopții și ai jurat că te vei opri, că nu te vei încrede decât în tine. Ai renunțat la orgoliu și ai luat-o de la capăt. Și iar ai avut așteptări pe care nimeni nu le-a înțeles. O perioadă te-ai resemnat. Apoi ai renunțat. Apoi ai uitat și ai sperat că vei da timpului timp.
 Ai așteptat de la oameni să-ți plătească măcar cu aceeași monedă, și n-au făcut-o. Ba mai mult, au luat cuțitul și ți l-au înfipt bine în suflet, când tu pentru ei erai capabil să înalți catedrale. Ei nu au fost capabili să-ți deschidă ușa.
 Așteptările ți-au fost otravă. Te-au limitat și te-au făcut nefericit. Ai așteptat ca omul să nu-ți întoarcă indiferență, să vadă viața măcar la fel ca tine, dar n-a făcut-o. A preferat să pară că nu-nțelege și ți-a întors mutește spatele. Tu iar ai suferit.
 Ai avut așteptări și ți-ai imaginat tabloul cu omul care înțelege ce-i transmiți, și iar n-a înțeles. Te-ai resemnat iar și ți-ai transformat așteptările în speranțe. Ai sperat la zile bune, la oameni sinceri, la lucruri banale, și parcă dezamăgirea s-a mai estompat. Ai reușit să renaști când ți-ai transformat speranțele în dorințe. Ți-ai dorit atât de mult să nu pui preț pe lucruri și pe fapte, până când ai realizat-o și pe asta.
 Încet, încet, de la dorințe ai trecut la acorduri. Ai început să fii de acord cu sufletul și cu mintea ta, dar omul și-a văzut de drum și-a fost nepăsător. Ți-a dispărut entuziasmul.
 Ai făcut pace. Ai cerut din ce în ce mai puțin.
 Apoi ai devenit indiferent...