Uneori te-ai gândit că poate o să ai și tu nevoie de ajutor și ți-ar prinde bine dacă ți s-ar plăti măcar cu acceași monedă. Te-ai înșelat. Ai rămas cu-n gust amar când ai văzut că în loc de-o mână întinsă ai primit un spate-ntors.
Ar fi fost culmea să continui să fii același tu, cu lacrimi în ochi, mereu altruist și la dispoziția celui căzut. Ar fi fost culmea să te dezamăgească iar, dar a făcut-o. Ar fi fost cumea că tu să te trezești și să fii individualist sau egoist și să plătești cu acceași monedă. N-ai făcut-o, deși poate ar fi fost singurul cadou pe care ți-l puteai oferi.
Ca de atâtea ori, ai rămas singur, cu gânduri și regrete, cu dezamăgiri și lacrimi. Te-ai întrebat adesea de ce doar tu le cari pe toate-n spate și-ai dat din umeri când n-ai găsit răspuns. Te-ai ridicat, ai rezolvat tot tu, tot fără ajutor, tot luptând cum ai făcut-o mereu.
Apoi se-ntreabă de ce nu mai ești la fel, de ce te-ai închis, de ce începi să te comporți cu omul așa cum face el cu tine. Și nu-i convine. Oare a venit momentul în care ești și tu pe primul loc?
